„Oferă o șansă, dăruiește un viitor!”

Reprezentanții Liceului de Artă „Victor Brauner” din Piatra Neamț n-au putut să rămână insensibili la greutățile pe care le străbate un elev din clasa a III-a înscris la această școală și încearcă să-i schimbe firul poveștii nefericite din care face parte. Elevul, care studiază pianul, nu poate visa deocamdată că va putea studia vreodată acasă. De fapt, asta nu este în momentul de față nici pe departe una din dorințele lui.

„Cuibul” în care locuiește este unul fără tată. Alături îi este doar mama, dar și ea traversează o perioadă dificilă, deoarece are nevoie de îngrijiri medicale la domiciliu. Datoriile la întreținere au crescut de la o lună la alta, iar elevul, care ar trebui doar să zâmbească și să-și trăiască în tihnă copilăria, nu are în față decât un tablou în culori șterse. De ce are nevoie?

Ne spune chiar directoarea școlii, prof. Luminița Moscalu: „Este complicat. Are nevoie de dragostea noastră, a tuturor. Copilul, căruia nu am vrut să-i facem cunoscut numele, are multe lipsuri. De la cele mai elementare lucruri. În primul rând bani, care să ajungă pentru alimente, pentru achitarea datoriilor, pentru siguranța zilei de mâine. Facem un apel către toți cei care pot veni în sprijin. Nu cerem altceva decât ca visul acestui copil să nu se frângă, să-l poată urma cu încredere și lipsit de griji”.

Detalii despre cum poate fi ajutat acest copil puteți afla de la secretariatul Liceului de Artă „Victor Brauner” din Piatra Neamț, la numărul de telefon 0233 213 062.

(M.T.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...