O vacă a rămas blocată pe calea ferată

În această seară, 18 septembrie, un pietrean a cerut ajutor la 112, după ce vaca i-a rămas blocată pe calea ferată, în zona Pieței Centrale din Piatra-Neamț. Omul n-avea nici o șansă să o scoată singur.

 

După apelul de la ora 17, la locul solicitării a fost trimis un echipaj de pompieri cu autospeciala pentru descarcerare și o autospecială cu modul de descarcerare. „Pompierii pietreni, împreună cu un echipaj de jandarmi, au scos bovina dintre șinele de cale ferată, cu ajutorul materialelor din dotarea autospecialelor. Animalul a fost predat proprietarului”, a declarat slt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț.

Misiunea a fost dificilă, chiar și pentru experimentații pompieri, cărora șansa de a fi și un echipaj de jandarmi în zonă le-a ușurat treaba. Cu toții s-au chinuit până au reușit să ridice vaca, folosindu-se de frânghii, de furtunuri și de un pod de lemn. La reușita misiunii a contribuit și CFR-ul, care a fost anunțat de intervenție și s-a pregătit pentru o eventuală întârziere, una în scop nobil.

C.I.

Autor:

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...