O nouă soartă pentru fetele care au locuit în toaletă?

fete buda 01

„Predate” Primăriei Roman

* primarul Leoreanu: „Dacă nu vor să stea, nu pot să le țin cu forța”

Cele două tinere care locuiau până acum câteva zile în toaleta din Piața Dărmănești au fost duse, în cursul zilei de luni, la Roman. Ele au fost „predate” reprezentanților Direcției de Asistență Socială. Transportul a fost asigurat de o mașină a Primăriei Piatra Neamț, iar tinerele au fost însoțite de doi funcționari ai Direcție de Asistență Socială.

”O echipă formată din reprezentanți ai direcției de asistență socială au mers să le caute la Piața Dărmănești. După aceea au fost transportate la Roman, iar acolo au fost predate tot direcției de asistență socială, pentru a fi luate în evidență și pentru a li se găsi un adăpost, la un centru social, mai ales că una dintre ele așteaptă un copil. Transportul l-am asigurat noi, chiar eu am semnat delegația, deși mă îndoiesc că acestea vor rămâne acolo. Și mă îndoiesc, pentru că noi le-am dus vineri în Speranța la adăpostul de noapte și nu au stat acolo nici două ore. Au fugit pur și simplu, iar vineri seara erau cu tot cu bagaje în Piața Dărmănești”, a declarat Adrian Grigoraș, viceprimar al municipiului Piatra Neamț.

“Au spus că nu vor să stea la Roman”

Autoritățile romașcane cunosc povestea celor două tinere și precizează că, și în trecut, au mai încercat să le ofere o șansă de a trăi cât de cât decent, dar acestea au refuzat să stea în municipiu. „Lăcrămioara are buletin în strada Fabricii, iar Gicuța a avut o carte de identitate provizorie pe Roman, dar care a expirat în urmă cu cinci-șase ani. La cererea Lăcrămioarei, acum două săptămâni, Direcția de Asistență Socială  Roman a întocmit actele pentru ca aceasta să-și dea copilul în plasament la o familie din municipiu. Se așteaptă acum avizul de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție Neamț, care înțeleg că va fi dat chiar astăzi (n.r. – luni). Când au venit la Roman pentru a da copilul în plasament, au fost întrebate dacă au unde locui și dacă au nevoie de ajutor și au spus că nu vor să stea la Roman”, a declarat viceprimarul Lucian Micu.

Totuși, autoritățile locale romașcane spun că mai fac o încercare. Celor două tinere li se va oferi cazare, doar pe timp de noapte, la Centrul Speranța. “Când vor ajunge la Roman, le vom prelua și le vom oferi un contract de adăpostire la Centrul Speranța. Vor putea înnopta acolo gratuit. Dacă nu vor dori, nu putem să le obligăm. Dacă nu vor să stea aici, le vom cere să dea o declarație pe proprie răspundere în acest sens. Noi am făcut tot ce am putut să le oferim condiții cât mai bune de viață”, a mai precizat viceprimarul Lucian Micu.

Și primarul Laurențiu Leoreanu spune că nu va obliga pe nimeni să locuiască forțat în Roman: “Și eu am în Roman persoane din alte zone ale țării. Asta e treaba cu transhumanța. Circulația persoanelor este liberă. Dacă nu vor să stea în Roman, nu pot să le țin cu forța”.

Cât privește Piața Dărmănești, șeful pieței, nu a fost sancționat în vreun fel, pentru că le-a lăsat pe Lăcrămioara și Gicuța Jitaru să locuiască în toaletă. Mai mult, conducerea CMI Urban, cea care administrează piețele din oraș, spune că Ovidiu Popa a făcut acest lucru din rațiuni milostive. ”Nu deocamdată nu s-a întâmplat nimic, iar administratorul nu a fost sancționat. Le-a lăsat să stea acolo pentru că i-a fost milă. Între timp eu am fost acolo și am văzut despre ce este vorba. S-a făcut curățenie, iar încăperea a fost sigilată”, a declarat ing. Neculai Timaru, inginer șef CMI Urban. (I. CĂLIN; C. MATEI)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...