arestat 05O femeie de 63 de ani, din Roman, cercetată pentru mai multe furturi și plasată sub control judiciar, nu a respectat obligațiile pe care le avea. Prin urmare, polițiștii au sesizat instanța, iar judecătorii au emis mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, pentru persoana în cauză.

Din ancheta polițiștilor au rezultat indicii că, în perioada 8 martie – 15 iunie, femeia ar fi sustras mai multe telefoane mobile, sume de bani, bunuri electrocasnice şi produse alimentare, din diferite societăți comerciale de pe raza municipiului Roman, creând un prejudiciu în valoare de 3.900 de lei”, a precizat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. În ziua de 21 iunie, femeia a fost ”cazată”, în Arestul IPJ Neamț.

Cu o zi înainte, polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Neamț, în colaborare cu cei din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu au depistat, pe raza localității Bulbucata din Giurgiu, o persoană urmărită la nivel național. Este vorba despre un bărbat de 30 de ani, din localitatea Bahna, condamnat la 1 an și 3 luni de închisoare, care se sustrăgea executării pedepsei. Fapta pentru care a fost condamnat bărbatul s-a petrecut în ziua de 22 aprilie 2018. El a lovit cu pumnii un consătean, iar victima a avut nevoie de16-18 zile de îngrijiri medicale, pentru a se vindeca. Agresorul a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău.

C.M.

Articolul precedentRezultatele la Evaluare Națională în județele regiunii Nord – Est
Articolul următorCovid 19: polițiștii și medicii veterinari au făcut controale la terase