Astăzi, 24 februarie, în jurul orei 12, o cisternă încărcată cu 23 de tone de butanol, s-a răsturnat în apropierea sensului giratoriu de la intersecţia Roman-Iaşi-Suceava, în zona Castelul de apă. Pompierii s-au dus la locul accidentului cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD.
Slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, ne-a declarat că nu sunt scurgeri din cisternă, ci doar din rezervorul de motorină, iar pompierii au deconectat bornele bateriei. Traficul în zonă este blocat pe ambele sensuri iar mașinile sunt dirijate pe rute ocolitoare.
Autovehiculul este înmatriculat în Ucraina iar bărbatul care îl conducea este cetățean ucrainean. El nu a suferit leziuni în urma accidentului. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili din ce motiv s-a răsturnat cisterna.
Vom reveni cu detalii.