documenteFermierii care intenționează să solicite și, eventual, să și primească sprijin financiar pentru activitatea lor, indiferent că e agricolă, horticolă sau zootehnică, trebuie să depună cererea unică de plată până pe 15 martie. Asta este cel mai simplu. Mai complicat este ce au de făcut până ajung la momentul depunerii, fiindcă, potrivit unui document transmis de Prefectura Neamț, actele anexe cererii unice de plată se întind pe 9 coli A4 și, odată completate, se prea poate să nu încapă într-o singură roabă.

În aceste condiții, capătă sens solicitarea APIA Neamț către Prefectură, de a fi sprijinită în aceste demersuri, după cum la fel de mult sens are și solicitarea prefectului la adresa primarilor, agenților agricoli și medicilor veterinari.

Lista documentelor pe care trebuie să le pregătească fermierii până pe 15 martie, precum și condițiile și sprijinul acordat le puteți studia în documentul Prefecturii.

 

Articolul precedentBebeluş „descarcerat” din aparatul de prăjit pâine
Articolul următorNeamț&Bacău – Scor 1:1 la prefecți
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.