Nu s-a lăsat de băutură la volan până nu a ucis pe cineva!

Un bărbat din Iaşi nu s-a lăsat de „sportul” condusului în stare de ebrietate, până nu a ucis pe cineva. Procurori ai Parchetului Curţii de Apel Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Iulian Gafon, pe care-l acuză de “ucidere din culpă, conducerea unui autovehicul având suspendat dreptul de a conduce şi părăsirea locului accidentului”.

“La data de 17 septembrie 2016, în jurul orei 17:00, în timp ce conducea un autoturism pe şoseaua Nicolina din municipiul Iaşi, deşi avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule, inculpatul Gafon Iulian a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a pătruns pe trotuar accidentând două persoane, dintre care una a decedat. Ulterior, acesta a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, abandonând autoturismul implicat în accident. Inculpatul Gafon Iulian a fost depistat la aproximativ o oră şi jumătate de la momentul producerii accidentului şi, în urma testării cu aparatul tip Dragger, s-a constatat că prezenta o alcoolemie de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea prelevării probelor de sânge”, se precizează în referatul prin care s-a propus arestarea preventivă.

Procurorii indică în acelaşi referat şi motivul pentru care bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce: “la data de 10 iunie 2016, inculpatul Gafon Iulian a mai fost depistat în trafic conducând acelaşi autoturism, având o alcoolemie de 2,25 mg/l alcool pur în sânge, motiv pentru care a fost întocmit dosar de urmărire penală şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice”

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Iaşi a admis cererea şi a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...