Nu s-au putut dezlipi de telefoane la simulare

Chiar dacă au fost anunțați că nu au voie cu telefoane în sălile de examen, 3 din liceenii care au participat ieri la ce-a de-a doua probă a simulării de la BAC au fost eliminați pe motiv că nu au vrut să renunțe la mobile.

„Ei au semnat pentru predarea telefoanelor mobile. Nu putem controla, dar au fost anunțați că nu au voie cu telefoane mobile în sălile de clasă. Poate până la vară când o că fie examenul de Bacalaureat se vor trezi la realitate și vor realiza că nu e o glumă”, a spus Camelia Neță, inspector de specialitate din cadrul IȘJ Neamț.

Cei trei „temerari” sunt de la Liceul Tehnologic Nisiporești, CT „Miron Costin” Roman și CT de Transporturi Piatra Neamț. În prima zi de simulare, la proba de Limba și literatura Română au absentat 461 de elevi, unul din motivele invocate fiind acela că o parte din liceeni, în special de la Liceele Sportive, sunt implicați în alte activități școlare anunțate cu mult timp înainte.

Astăzi, s-au mai adăugat aproximativ 80 de elevi, ceea ce nu face decât să ușureze munca profesorilor care fac parte din comisia de evaluare. Liceenii din clasele a XI-a și a XII-a au susținut examenul de simulare a probei obligatorii a profilului din cadrul Bacalaureatului. Elevii de la profilul Real au dat simularea la Matematică, în timp ce elevii de la Uman au susținut testarea la Istorie. Vineri, 7 martie, la cea de-a treia probă de examen a simulării de Bacalaureat, la alegere, participă doar elevii claselor de-a XII-a. Rezultatele vor fi făcute publice în 14 martie. (M.T.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...