0:00

Nu intră cartea, sare banu`, ZCH NEWS - sursa ta de informații

O șpionetă așa de mică că o încăput într-o ceașcă de cafea făcută pe lângă Gara din Piatra Neamț ne-o scutura firu roșu c-o dumă epocală deșpre un joc de poker de povestit la nepoți, dintre un bimbaș parlamentos și un șăf, ce-i drept mai mic, de partid. Atmosfera o fost garnisită cu vinoase de struguri și sucuri naturale de origine controlată, ca să nu pice greu la neuronii implicați în joc. Cu tot cu atmosferă neica parlamentosul o pierdut vreo 180 de meleoane de leușteni, așa că la urmă l-o apucat remușcarea firească, cine m-o pus!? Acuma, noi știm cine l-o pus, dar nu-l pomenim că-i post. Pe de altă parte, șpioneta noastră ne zice că posibil ca vinul să fi fost de vină, că o zărit niște decari de zece pe la încheiturile scaunelor care o plonjat pe masă când i-era lumea mai dragă lui neica parlamentarul cu trei bucăți în mână.

Alt șpionete de pe lângă dormeza săfului ăsta mic de partid care o luat bănetu` lui nenea parlamantaru` la poker ne-o zis, că musiu era bucuros nevoie mare, că mai poate acoperi o seamă de găuri finanțiare cauzate de credite pă persoană fizică, care cu buletinu` care fără. Nu de alta, dar portăreii se cam înghesuiau pe la ușile cășii domniei sale și nu dădea bine la vecini. Acuma, din ce știm noi, insetele le cam dă cu flit la portărei că de când e șăfuleț, se crede bimbaș în parcare, mai cu seamă că răspunde la comenzile șăfului cel mare (să trăiți!), care-i zice unde să meargă, ce să facă, ce să ceară și ce să promită. Suntem, însă tare curioși cât o să țină traiul ăsta, că banu` e ochiul cuiva și dacă nieca șăfu` ăsta calcă pe bec, mare lucru să nu-l vedem la munca de jos la lichit afișe.

O altă dumă care e prin târg, tot de șăfu pomenit mai sus face vorbire, care pretinde că-și reconfigurează viitoru` politic după prințipul neaoș: vezi cu cine poți să-ți bei cafeaua și cine ți-e nănaș. Din ce știm noi, șăfu` de față are doi nănași, ambii bine aleși, cu perspectivă și de largă extindere. Unu este în vacanță pe banii statului și celălant are datorii la stat pe bază de TVA neachitat pe tranzăcții imobiliare. Cum zice și cumătru`, unu e specializat în încasarea TVA ului de pe facturi fictive și celălant încasează facturi pe lucrări fictive prin pădurile județului. Acuma suntem curioși ce o să aleagă omu`, ori vrea să meargă la două capete ca la chintă. Pe de altă parte dacă tot bea cafeaua cu cine trebe, recomandăm cafeaua să fie cu zaț ca să se poată ghici cumsecade. Dacă nu știe cum să face, să aducă cana lui ăsta den mijloc, care e doftor în ghicit, de la cafea până la bobi. Parol.

Articolul precedentDonaţii de la personalităţi nemţene
Articolul următorPompieri avansaţi în grad de Ziua Naţională