Noutăți de la Ministerul Educației pentru absolvenții claselor a IV-a și a VIII-a

Ministerul Educației a transmis către Inspectoratele Școlare o serie de clarificări care vizează elevii care termină clasa a IV-a, respectiv clasa a VIII-a.

Noutăți de la Ministerul Educației pentru absolvenții claselor a IV-a și a VIII-aElevii care încheie ciclul primar și doresc să își continue studiile de gimnaziu la o clasă specială înființată la licee vor susține testele în perioada 26-30 aprilie 2020. „Ni s-a transmis o procedură specifică stabilită de Ministerul Educației pentru examenele pe care elevii de clasa a IV-a le susțin pentru a continua gimnaziul la liceu. Pentru că aceste teste sunt programate în perioada 26-30 iunie, nu vor putea fi organizate în liceele care sunt centre de evaluare a lucrărilor scrise de la Bacalaureat. Practic, vor fi alte școli în care se vor susține aceste teste”, a declarat Mihai Obreja, șeful Inspectoratului Școlar Județean Neamț.

Elevii de clasa a VIII-a vor încheia anul școlar în data de 5 iunie și se pregătesc pentru Evaluarea Națională care se va desfășura în condiții speciale de siguranță, din cauza pandemiei de coronavirus. Înscrierea pentru Evaluarea Națională se va face în perioada 2-5 iunie, inclusiv pentru absolvenții de gimnaziu din generațiile anterioare. „În documentul primit de la minister se specifică faptul că în vederea asigurării dreptului de participare la examenul de Evaluare Națională, elevi și părinții vor fi informați referitor la prevederile legale privind modul de desfășurare a examenului, la rolul acestuia precum și la faptul că orice absolvent de clasa a VIII-a are dreptul să se înscrie pentru susținerea examenului de Evaluare Națională. Elevii din seria curentă sunt înscriși de secretarul școlii, pe baza evidențelor. Absolvenții din seriile anterioare pot depune documentele necesare și prin mijloace electronice, având în vedere situația epidemiologică actuală”, a menționat Mihai Obreja.

Mai multe informații despre prevederile legale pentru Evaluarea Națională din acest an se pot găsi la aviziere și pe site-urile școlilor. Procedura 26651/2019 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, auz, din spectrul autist în vederea susținerii examenului de Evaluare Națională va fi implementată în acest an. Detalii privind procedura de examen, programa, calendarul și regulile pentru elevii cu deficiențe de vedere, auz, din spectrul autist puteți citi aici.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Bacău. O femeie de 50 de ani a suferit politraumatisme în urma unui accident de circulație

Un accident produs astăzi, 16 iunie, satul Bazga, comuna...

TIR înmatriculat în Neamț, cuprins de flăcări pe un drum din Vaslui

Un autotren înmatriculat în județul Neamț a fost cuprins...