Guvernul a aprobat modificarea și completarea cadrului general de organizare și funcționare a sistemului de inspecție tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, astfel încât noile prevederi să țină cont de cele mai noi reglementări europene în domeniu. ”O noutate este clasificarea defecțiunilor constatate cu prilejul inspecției tehnice periodice a vehiculului, în funcție de nivelul de risc asupra siguranței rutiere și de impactul asupra mediului”, anunță Executivul, într-un comunicat de presă. Astfel, defecțiunile vor fi categorisite în minore (care nu au un efect semnificativ asupra siguranței vehiculului sau impact asupra mediului, precum și alte neconformități minore), majore (susceptibile să compromită siguranța vehiculului, să aibă impact asupra mediului sau să-i pună în pericol pe ceilalți participanți la trafic, precum și alte neconformități mai importante) și periculoase (care constituie un risc direct și imediat la adresa siguranței rutiere sau care au impact asupra mediului).
”Un vehicul care prezintă deficiențe încadrabile la mai mult de o categorie de deficiențe va fi clasificat în categoria corespunzătoare deficienței mai grave. Dacă la același element inspectat se constată mai multe deficiențe, vehiculul poate fi încadrat în categoria imediat superioară de gravitate, dacă se poate demonstra că efectul combinat al acestor deficiențe ar genera un risc mai mare la adresa siguranței rutiere. După finalizarea inspecției tehnice periodice, persoana care prezintă vehiculul la inspecție este informată cu privire la orice deficiențe constatate și care necesită remediere. De asemenea, primește certificat ITP, conținând elementele standardizate aferente codurilor armonizate ale Uniunii Europene, iar vehiculului i se aplică un ecuson de inspecție tehnică periodică. În cazul în care, la inspecția tehnică periodică, se constată deficiențe majore sau periculoase, se consideră că inspecția nu a fost trecută și va fi necesară o nouă inspecție a vehiculului în cel mult 30 de zile de la inspecția inițială”, se arată în același comunicat.
Totodată, la reînmatricularea unui vehicul deja înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spațiului Economic European, certificatul de inspecție tehnică periodică trebuie să fie încă valabil din punctul de vedere al frecvenței ITP, în conformitate cu legislația în vigoare în România. Cerințele specifice pentru funcționarea sistemului ITP, precum și metodologia de efectuare a inspecției tehnice periodice se stabilesc prin ordin al ministrului Transporturilor.
”Pe lângă aceste schimbări, actul normativ introduce obligațiile de raportare ca stat membru al Uniunii Europene, iar Regia Autonomă Registrul Auto Român este desemnată ca autoritate competentă responsabilă de administrarea sistemului național de inspecții tehnice periodice și ca organism de supraveghere a stațiilor de inspecție tehnică. Totodată, lista faptelor considerate contravenții a fost extinsă, cuantumul amenzilor aplicate fiind între 1.000 și 5.000 de lei. Astfel, pe lângă faptele penalizate conform reglementărilor actuale, se vor considera contravenții efectuarea ITP în stații care nu dețin autorizare pentru categoria în care se încadrează vehiculul inspectat, nerespectarea metodologiei, a procedurilor ori a fluxului tehnologic comunicat de RAR cu ocazia autorizării, atestarea ca bun de circulație a unui vehicul care nu a fost prezentat în stația de inspecție tehnică, precum și efectuarea ITP la vehiculele care prezintă modificări ale caracteristicilor din cartea de identitate a vehiculului fără ca modificările să fi fost înscrise în documentele respective”. (ZCH News)