Noi descoperiri arheologice la Poiana Cireşului – Neamţ

poiana-ciresului-melci-perforatiCercetările arheologice de la Poiana Cireșului – Piatra Neamț au continuat, și în 2016, sub egida Complexului Național Muzeal (CNM) „Curtea Domnească” Târgoviște. Dacă în anii trecuţi, în nivelul Gravetian III, se descoperea primul colier din 12 cochilii de melci perforați (primii melci perforați descoperiți în Paleoliticul din România) şi în 2016, tot la Poiana Cireșului și tot în nivelul Gravetian III, s-au descoperit deja încă 28 melci perforați (18 întregi și 10 fragmentați în zona orificiului de suspendare), cu o vârstă de 31.000 de ani, conform  datărilor C14.

„Majoritatea exemplarelor par a aparține speciei Lithoglyphus naticoides, iar cel puțin 10 exemplare în mod cert unei alte specii neprecizată în această fază a cercetătorilor. Aceștia din urmă, de culoare roșiatică, excelează din punct de vedere estetic și sunt mult mai rezistenți. Tehnica de perforare pentru exemplarele similare celor din anii trecuți este aceeași, iar pentru exemplarele roșiatice s-a utilizată o tehnică diferită, care includea procedee de abraziune a cochiliilor în zona care urma să fie perforată”, se precizează în comunicatul semnat de şefa de șantier, dr. Elena-Cristina Nițu şi de responsabilul științific, prof. univ. dr. Marin Cârciumaru.

Şantierul paleolitic de la Poiana Cireșului oferă una din cele mai reprezentative colecții de cochilii de melci din cultura Gravetiană din Europa, încadrată între 20.000 și 30.000 de ani. Cu toate acestea, nu a beneficiat nici anul acesta de fonduri de la Ministerul Culturii.

„În pofida faptului că șantierul arheologic Poiana Cireșului-Piatra Neamț oferă în fiecare an descoperiri importante pentru patrimoniul arheologic al țării noastre și nu numai, Ministerul Culturii, prin noua și fantomatica Comisie Națională de Arheologie (ultima creație și ilegalitate a ex-ministrului Vlad Alexandrescu), nu a găsit de cuvință, ca de obicei, să atribuie fonduri pentru săpăturile arheologice din acest an, în măsura în care anul trecut aici a fost descoperită cea mai veche și unica figurină antropomorfă paleolitică sculptată de pe teritoriul României și din această parte a Europei (peste 23.000 de ani vârstă C-14 calibrată”, mai afirmă reprezentanţii CNM „Curtea Domnească” Târgovişte.

Şantierul arheologic de la Poiana Cireșului a beneficiat de sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița (preşedinte conf. univ. dr. Adrian Țuțuianu) şi al Asociației Geto-Dacii (Daniel Roxin). Săpăturile arheologice s-au desfășurat în colaborare cu Complexul Muzeal Județean Neamț. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: CNM „Curtea Domnească” Târgovişte)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Rabla 2026 – startul se dă pe 20 iulie. Înscrierile au loc online

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat data la care...

20 de studenți ai Academiei de Poliție au început stagiul de practică în Neamț

Douăzeci de studenți ai Academiei de Poliție își desfășoară,...

10 persoane din azilele din Bihor, relocate la Complexul de Servicii Sociale Păstrăveni

10 persoane, din care opt bărbați și două femei,...