Noaptea Muzeelor la Sate 2025

Noaptea Muzeelor la Sate 2025Cea de-a treia ediție a Nopții Muzeelor la Sate, eveniment care transformă spațiile culturale din mediul rural în locuri de întâlnire, dialog și descoperire, are loc anul acesta pe 6 septembrie. Manifestarea din acest an marchează un nou parteneriat cultural, cu Editura Litera, ce aduce o invitație colectivă la lectură. Ediția 2025 se va desfășura în jurul a cinci ecosisteme culturale vii, construite în mijlocul unor comunități rurale autentice. În aceste spații, vizitatorii vor descoperi instalații literare perisabile, realizate cu sprijinul uneia dintre cele mai prestigioase edituri românești – Editura Litera.

Cele cinci instalații vor fi activate chiar pe 6 septembrie, când este celebrată Ziua Internațională a Cititului Cărților, și vor funcționa după o regulă simplă: fiecare vizitator poate lua cu el o carte. Cărțile – pentru copii și adulți deopotrivă – vor fi oferite gratuit, ca invitație la lectură în familie și ca mod de a transmite mai departe o conexiune vie cu evenimentul. Instalațiile realizate de editura Litera vor fi perisabile nu în sens valoric, ci cantitativ, pentru că sunt menite să se destrame până la finalul Nopții Muzeelor la Sate.

Această intervenție culturală capătă o semnificație în plus în contextul în care ea va avea loc în comunități rurale, unde consumul de carte este limitat, bibliotecile sunt rare, iar librăriile lipsesc. Vizitatorii vor putea lua acasă cu ei o carte, un fragment viu din acest eveniment al Nopții Muzeelor la Sate, o amintire ce poate fi păstrată în bibliotecă, în minte și în suflet. Accesul publicului la Noaptea Muzeelor la Sate este gratuit, iar activitățile propuse de muzeele participante vor include expoziții, tururi ghidate, ateliere, proiecții, seri comunitare, lecturi și alte forme de redescoperire a patrimoniului local. Harta completă a locațiilor și programul detaliat vor fi disponibile online începând cu 2 septembrie. Noaptea Muzeelor la Sate este un proiect inițiat de Asociația Da’ De Ce, organizat în parteneriat strategic cu Asociația Centrul Memorial Dr. Gheorghe Telea Bologa și cu Complexul Național Muzeal ASTRA.

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...