0:00

Nemulţumiţi de salarii, poliţiştii ies în stradă, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* “Sunt aşteptaţi liderii din ţară şi orice alt coleg care vrea să ni se alăture”, a declarat agentul Neculai Isache, vicepreşedintele SNPPC
* principalele nemulţumiri sunt legate de sporuri şi de banii de navetă

Nemulţumită total de salariile poliţiştilor, conducerea Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual a decis să organizeze proteste în fiecare zi, în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne, în perioada 7-11 iulie.

“Mizăm pe prezenţa a cel puţin 200 de persoane zilnic, în prima fază pe poliţiştii din Bucureşti şi din judeţele din jurul Capitalei, iar în zilele următoare pe liderii organizaţiilor din ţară, dar şi pe orice alt coleg care vrea să ni se alăture”, a declarat agentul Neculai Isache, vicepreşedintele SNPPC.

“Problema de fond este că ne împiedicăm de consilierii ministrului Afacerilor Interne, unii dintre ei – cum este o doamnă Ingrid Mocanu, care a venit de la Parchetul General – neavând nicio legătură cu munca de poliţie. Ni s-au făcut promisiuni, dar când a fost vorba să se aplice, fiecare a procedat cum a crezut de cuviinţă. De exemplu, la aplicarea sporului de 75% din salariu pentru cei care muncesc în zilele de sâmbătă şi duminică nu ar trebui să existe niciun dubiu. Indiferent că ai fost de tură sau ai fost chemat de acasă, dacă ai lucrat e normal să primeşti aceşti bani. Dar consilierii domnului ministru au dat indicaţii să se aplice acest spor complet fără noimă. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul decontării cheltuielilor de transport. Nu sunt norme de aplicare pentru acest ordin şi atunci fiecare şef de inspectorat a aprobat cum a crezut de cuviinţă. Unii le-au spus navetiştilor să meargă împreună, câte 4 într-o maşină, şi au respins zeci de solicitări. La fel se întâmplă şi cu sporul de noapte de 30% din timpul efectiv lucrat, care se acordă celor care muncesc în ture, dar li se refuză poliţiştilor de judiciar, de exemplu, care stau pe teren 24 sau 48 de ore continuu până prind autorii unor infracţiuni. Iar ultima nemulţumire, ultima nu în sensul importanţei, este tergiversarea elaborării proiectului Statutului poliţistului. De ani de zile stă la dospit şi nu se întâmplă nimic, iar premierul şi ministrul Afacerilor Interne ar trebui să se implice pentru urgentarea elaborării acestui statut”.

Conform declaraţiei comisarului şef Paul Tablan, la IPJ Neamţ se aplică doar ordinele care sunt clare: “Până acum s-au acordat zile libere pentru sâmbetele şi duminicile lucrate, dar în principiu se calculează, în funcţie de salariul fiecăruia cu cât trebuie plătită o oră muncită în week-end şi, la această sumă, se aplică sporul de 75%. Dar discuţia este la nivel teoretic, pentru că nu avem norme de aplicare. În privinţa decontării navetei, ordinul ministrului a fost negociat cu sindicatele şi a fost considerat foarte bun de către toţi liderii. Însă când am început să-l aplicăm, cu menţiunea că doar celor care nu pot ajunge la program cu mijloacele de transport în comun li se decontează naveta, jumătate din rapoarte au picat din start. Cât despre sporul de noapte, eu sunt absolut de acord că ar trebui să-l primească şi poliţiştii de la judiciar pentru perioadele – sporadice – când sunt nevoiţi să lucreze, dar legea nu permite acest lucru. Dacă se modifică prevederile, evident că-l vom acorda pentru că, într-adevăr, salariul poliţistului român este mic, atât comparativ cu veniturile din alte structuri MAI, cât şi cu salariile din alte state UE”.

Cristina MIRCEA

Articolul precedentAlegeri pentru conducerea Camerei de Comerț Neamț
Articolul următorŞef nou la Fisc

1 COMENTARIU

  1. daca salariile ssunt mici..de ce nu pleaca din sistem in masa ?? tara asta nu poate da nici macar 10 milioane…ca nu produce.Si ceea ce se produce,, se CARA IN CONTURI STRAINE! ASA A FOST SI ASA VA FI TARA ASTA.NOROC DE CEAUSESCU CA A STRANS SURUBUL SI S-A CUNOSCUT CEVA IN URMA LUI!

Comentariile sunt închise.