40 de angajaţi ai Direcției de Asistență Socială (DAS) Piatra Neamț au declanșat, astăzi, 30 mai, o grevă de avertisment, în intervalul orar 8:00 – 10:00. Protestul are drept scop determinarea Parlamentului României să stabilească în proiectul legii salarizării grilele pentru personalul din cadrul administrației publice locale.

primaria piatra neamtÎn situația în care revendicările nu vor fi soluționate “vom protesta prin încetarea activității și pichetarea instituției publice în care lucrăm, începând cu miercuri, 31.05.2017, ora 8:00. Menționăm că s-au alăturat protestului și angajații din cadrul instituției Direcției de Asistență Socială a municipiului Piatra Neamț care nu sunt membri de sindicat“, a declarat Mihaela Frăsilă, lider de sindicat.

Activitatea cu publicul nu a fost perturbată, deoarece există funcţionari din cadrul DAS Piatra Neamţ care nu au protestat şi au primit documente de la cetăţeni. În ceea ce priveşte Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean Neamţ, luni, 29 mai, se ştia de faptul că funcţionarii nu vor protesta. (G. BUFTEA)

Articolul precedentATENŢIE! De pe 6 iunie încep inspecțiile speciale pentru titularizare!
Articolul următorPrimăria Piatra-Neamț îi invită pe cei mici la “Caravana Copilăriei”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.