Nemțenii vor avea consilieri validați în întregul județ de pe 25 iunie

alegeri 2016 bacauAleși pe 5 iunie, consilierii județeni și cei locali din Neamț vor fi validați, prin ordin al prefectului, în perioada 20 – 25 iunie. Certificatele doveditoare ale mandatelor celor care au fost votați pe liste de alegători au fost înmânate în mare parte, astfel încât următorul pas este validarea, proces prin care consilierii își pot intra pe deplin în funcție.

Pe 20 iunie sunt programate validările pentru consilierii locali din 14 localități, pe 21 iunie se va urma același procedeu în alte 15 comune, iar o zi mai târziu se vor valida consilierii din 12 comune și orașul Roznov. Joi, 23 iunie, aleșii din orașul Bicaz și din alte 13 localități vor deveni consilieri locali de drept, iar vineri, 24 iunie, este rândul celor din municipiile Piatra Neamț și Roman, orașul Târgu Neamț și încă 14 comune să depună jurământul.

Ultima zi de validare a consilierilor este sâmbătă, 25 iunie, când sunt programate ultimele 10 localități din cele 83 câte are județul Neamț.

Vineri, 24 iunie, la Piatra Neamț, comisiile vor valida două serii de consilieri: de la ora 10.00 vor depune jurământul consilierii locali din municipiul reședință de județ, iar de la ora 14.00 va veni rândul celor județeni.

Pentru ca procedura de validare să poată fi pusă în aplicare, partidele politice trebuie să depună, la Autoritatea Electorală Permanentă, în termen de 15 zile de la data alegerilor (20 iunie), rapoartele financiare.

Chiar dacă au fost votați pe liste, unii dintre consilierii județeni sau locali pot renunța la funcții pentru că fie sunt deputați ori senatori, fie au fost aleși atât consilieri locali, cât și județeni, fie au fost realeși primari și, în aceste situații, trebuie să aleagă o singură funcție pentru a nu se afla în incompatibilitate. Dacă cei aleși pe liste se retrag, locul lor va fi ocupat de supleanți, conform listelor prezentate și validate de partide. Pentru a deveni consilieri, aleșii trebuie să depună jurământul, dar doar dacă trec de verificările comisiei de validare. (Andreea AMARIEI)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Vaslui. Accident cu un rănit pe strada Decebal

Un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane a...

Suceava. Incendiu devastator la Neagra

Un puternic incendiu a afectat locuința unui bărbat din...

Botoșani. Tragedie în comuna Ripiceni – un bărbat a murit carbonizat

Un bărbat de 77 de ani, din localitatea Ripiceni,...