Nemțenii refuzați de instituții se pot adresa direct Avocatului Poporului în ziua de 11 octombrie

Marți, 11 octombrie, reprezentanții Avocatului Poporului de la Biroul Teritorial Bacău vor fi prezenți la Piatra-Neamț pentru a-i primi în audiență pe nemțenii care vor să sesizeze probleme în relația cu autoritățile. Ca de obicei, locul de desfășurare al audienților este la sediul Palatului Administrativ, în intervalul orar 9-12. Înscrierea la audiențe se face la numărul de telefon 0232.572472, dar trebuie spus că pot apela la Avocatul Poporului doar persoanele care nu au procese pe rol sau hotărâri judecătorești definitive. „Cetățenii pot solicita sprijinul instituției Avocatul Poporului în mod gratuit, fără perceperea de taxe. Pentru operativitate, recomandăm persoanelor interesate ca la momentul acordării audienței să prezinte o cerere din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum și documente justificative, în copie”, precizează Romeo Busuioc, coordonatorul Biroului Teritorial Bacău.

Pentru cei care au nevoie de ajutorul Avocatului Poporului și nu se pot deplasa ori nu pot ajunge în data de 11 octombrie la Piatra-Neamț, există și varianta transmiterii prin poștă a petiției și a documentelor doveditoare, pe adresa biroului din municipiul Bacău, str. Nicolae Bălcescu nr. 5, dar și pe mail la adresa avpbacau@avp.ro. Nu în ultimul rând, nemțenii care au probleme presante se pot duce direct la sediul din Bacău, programul de audiențe fiind luni și miercuri între orele 10–14, marți și joi între orele 12–16.

Avocatul Poporului este autoritate publică autonomă și independentă față de orice altă autoritate publică din România și are drept scop apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile publice.

C.I.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...