Nemțenii își pot investi economiile în noile titluri de stat, lansate din 16 septembrie, după două luni de pauză. Valoarea nominală a unui titlu este tot de 1 leu, plafonul maxim nu mai există, iar veniturile din dobânzi sunt, în continuare neimpozabile. Emisiunea oferă dobânzi de 3,5%, 4% și 4,5% pe unul, doi și trei ani. Doritorii au la dispoziție aceste titluri la ghișeele trezoreriei până la data de 30 septembrie și la oficiile poștale până la data de 26 septembrie la cele din mediul rural și până pe 27 septembrie în urban, informează Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț. Cei care vor, le pot transfera și răscumpăra în avans. Programul Tezaur, prin care Ministerul Finanțelor Publice se împrumută de la populație, continuă până la sfârșitul anului, potrivit unui comunicat.
Ultima dată când nemțenii au putut cumpăra titluri de stat la dobânzi avantajoase a fost luna iunie a acestui an. Atunci, 75 de nemțeni au împrumutat statul cu 3.334.757 lei. Cele mai atractive instrumente au fost titlurile scadente la 5 ani cu dobânda de 5%, cumpărate de 21 de nemțeni cu 1.409.900 lei, potrivit datelor furnizate de AJFP Neamț. Totuși, în luna februarie s-a înregistrat cea mai consistentă subscriere, 178 de nemțeni cumpărând titluri de 11.013.819 lei. Dobânzile, la acea vreme, erau mai mult decât avantajoase, de 4% pentru cele la doi ani și de 5% pentru cele scadente la trei ani.
(C.I.)