Astăzi, sunt în izolare la domicilii 605 persoane, 6 izolate în centrul special, iar 124 persoane sunt în carantină, în județul Neamț.
Din datele Ministerului Sănătății, de până acum, persoanele care n-au respectat izolarea la domicilii au fost sancționate cu amenzi totale de 1.835.000 lei. Ultima decizie impune ca persoanele care vin în țară din zona roșie trebuie să intre în carantină 14 zile, iar cele care vin din zona galbenă trebuie să stea în izolare acasă 14 zile, împreună cu familia.
Controalele se vor intensifica, după ce s-a emis ordonanța militară semnată de ministrul de Interne, Marcel Vela, privind trecerea în subordinea IPJ-urilor a structurilor de poliție locală și a serviciilor comunitare de evidența persoanei. Autoritățile vor ca verificările din anchetele epidemiologice la cazurile suspecte să dureze mai puțin, iar controalele la domiciliile persoanelor izolate să fie mai ample. (C.I.)
Au trecut 2 luni de cand am auzit prima oara despre covid, abia acuma incepe in tara treaba sa sara.