Cei care au medicamente neutilizate sau expirate pot să le depună la spitale publice sau private. Unitățile vor stabili un program de colectare a deșeurilor de acest fel, în anumite zile și după un program orar prestabilit. „Deșeurile de medicamente rezultate de la populație sunt reprezentate de medicamente cu termenul de valabilitate depășit, medicamente care nu mai sunt utilizate, reziduuri de medicamente, medicamente care au recipiente deteriorate, medicamente retrase de pe piață etc.”, potrivit instrucțiunilor Ministerului Sănătății.
De menționat este faptul că deșeurile de medicamente se colectează separat de cele rezultate din activitatea medicală a unității sanitare. Normele prevăd o colectare selectivă. Medicamentele citotoxice și citostatice, se colectează în recipiente antiretur, din carton sau plastic, prevăzute în interior cu sac din polietilenă care să nu permită scurgeri de lichid. Medicamentele lichide aflate într-un recipient cu potențial înțepător sau tăietor (fiole din sticlă, seringi preumplute cu reziduu de medicament sau goale), trebuie colectate în recipiente specifice acestora, prevăzute cu sistem de închidere temporară și definitivă. Deșeurile care sunt în recipiente sub presiune se colectează separat de celelalte categorii, fără a fi eliminate prin incinerare.
Fotografie de la Aleksandar Pasaric: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/medicamente-natura-statica-tableta-comprimate-7605733/
(G. S.)