Nemțenii nu se pot lăuda cu locuri fruntașe pe plan național nici la valorile indicelui de dezvoltare umană (IDU), nici la numărul de cabinete de medicină de familie, după cum arată hărțile prezentate de Guvernul României pe 17 februarie, când a avut loc lansarea în dezbatere publică a Pachetului integrat pentru combaterea sărăciei. Documentul include 47 de măsuri destinate tuturor categoriilor de vârstă și a fost lansat în prezența premierului Dacian Cioloș. „Vrem să constituim împreună un parteneriat sau o coaliție anti-sărăcie, care să reunească ONG-urile și autoritățile publice. Nu este suficient că avem fonduri, este nevoie de o utilizare eficientă a acestora și de umanitate. Unele dintre măsurile incluse în pachet se aplică deja, dar au nevoie de o mai bună coordonare, unele le pregătim împreună, iar pentru altele am vrea să pornim de la experiențe punctuale pe care dumneavoastră le aveți la nivel local și să încercăm să le reorganizăm sau să le extindem pe parcurs”, a spus premierul Dacian Cioloș în cadrul dezbaterii de la Palatul Victoria.
Județul Neamț, în coada clasamentului
Indicele de dezvoltare umană este o măsură comparativă a speranței de viață, alfabetizării, învățământului și nivelului de trai. Conform hărții prezentate de Guvernul României, în Estul județului Neamț valoarea IDU este situată între 30-45, iar în Vestul județului între 60-70, valoarea maximă de pe hartă fiind cuprinsă între 70-140.
Cea de-a doua hartă prezintă numărul de cabinete de medicină de familie la 10.000 de locuitori. Din păcate, nici la acest capitol nemțenii nu sunt mai norocoși, în cea mai mare parte a județului numărul maxim de cabinete fiind cuprins între 3-4, deși există zone unde nu există nici un cabinet medical la 10.000 de locuitori.
Printre obiectivele incluse în Pachetul pentru combaterea sărăciei se numără creșterea ratei de ocupare a populației cu vârsta între 20-64 de ani, de la 65,7% în 2014, la 70% în 2020, și reducerea, până în anul 2020, cu cel puțin 580.000 de persoane a celor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială. Obiectivele Pachetului integrat pentru combaterea sărăciei sunt corelate cu cele ale Strategiei Europa 2020. Măsurile din Pachet sunt structurate pe categorii de vârstă, au un calendar de aplicare și sunt identificate surse de finanțare, după cum au precizat cei de la Biroul de presă al Guvernului.
Andreea AMARIEI