94 de nemțeni au împrumutat statul cu fix 3.323.573 lei, în luna septembrie. Banii au fost investiți în titlurile de stat emise de Ministerul Finanțelor în perioada 16-30 septembrie, după două luni de pauză în programul Tezaur. Cele mai atractive, pentru nemțeni, au fost titlurile pe trei ani, cu o dobândă de 4,5% pe an, aproape jumătate din suma care a ajuns în conturile Trezoriei Neamț (peste 1,4 milioane lei) a provenit de la o treime (34) dintre nemțenii care au cumpărat luna trecută. „La ultima emisiune de titluri de stat pentru persoane fizice, din programul Tezaur, s-au înregistrat 94 de investitori care au subscris în total 3.323.573 lei, la nivelul județului Neamț. Dintre cele trei serii emise în luna septembrie, 32 de investitori au subscris 1.086.023 lei pentru titlurile de stat cu scadență la un an și 3,5% dobândă pe an, 28 de investitori au subscris 772.950 lei pentru titlurile cu scadență la doi ani și o dobândă de 4% pe an, iar 34 de investitori au subscris 1.464.600 lei pentru titluri scadente la trei ani cu o dobândă de 4,5% pe an”, a precizat Cristina Ionescu, purtătorul de cuvânt al Administrației Județene a Finanțelor Publice Neamț. Statul a împrumutat luna trecută de la nemțeni cam tot atât cât și în luna iunie, a acestui an, când 75 de persoane fizice au cumpărat titluri de 3.334.757 lei.
Cei care mai au economii și vor să le plaseze în instrumentele de stat, o pot face și luna aceasta. Începând de ieri, 7 cotombrie, titlurile de stat în aceeași formulă ca și luna trecută sunt disponibile la Trezoreria Neamț și la oficiile poștale, până la 31 octombrie. (C.I.)