Neamțul, ca după război- zeci de elemente de muniție descoperite în primele zile din iulie!

În numai câteva zile, în perioada 2-8 iulie, echipa pirotehnică a ISU Neamț a fost solicitată în mai multe comune nemțene pentru a interveni în cazul unor muniții nexeplodate rămase de pe timpul celui de-al doilea război mondial.

Prima intervenție a avut loc, în comuna Cordun, unde un  bărbat care se plimba pe malul râului Moldova a găsit un proiectil exploziv de calibru 75 mm.

Neamțul, ca după război- zeci de elemente de muniție descoperite în primele zile din iulie!

Pe timpul desfășurării unei ședințe de pregătire de specialitate în teren, în pădurea Nemțișor din comuna Vânători Neamț, pompierii au găsit o bombă de aruncător de calibru 82 mm, o grenadă de mână ofensivă și 14 cartușe de calibru 7,92 mm. Comuna este cunoscută pentru multiple astfel de descoperiri de-a lungul anilor.

Neamțul, ca după război- zeci de elemente de muniție descoperite în primele zile din iulie!

Tot pe 5 iulie, în comuna Bicaz Chei, a fost găsită o bombă de aruncător de calibru 82 mm pe un drum forestier.

În Gâdinți, pe 7 iulie, a fost găsit proiectil exploziv de calibru 75 mm de către un bărbat care efectua lucrări agricole de sezon.

În ziua următoare, în comuna Țibucani au fost descoperite alte 175 cartușe de calibru 13,2 mm, în gospodăria unui bărbat de 51 ani, pe timpul efectuării unor lucrări de nivelare a solului.

Neamțul, ca după război- zeci de elemente de muniție descoperite în primele zile din iulie!

Pirotehnicienii, cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice, au cercetat zona în care au fost descoperite munițiile și nu au mai găsit alte elemente. Întreaga cantitate de muniţie a fost ridicată, transportată și depozitată în condiții de siguranță într-un depozit special amenajat pentru a fi ulterior distruse.

„Pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii de muniţii neexplodate ISU Neamț recomandă cetăţenilor să respecte următoarele reguli şi măsuri de siguranţă:

-Anunţaţi de urgenţă, prin apel la 112, organele de poliţie, autorităţile administraţiei publice locale sau ISU Neamț;

-Nu atingeţi, nu loviţi şi nu mişcaţi muniţia descoperită;

-Nu introduceţi în foc muniţiile şi nu faceţi foc în apropierea lor;

-Nu aruncaţi la fier vechi şi nu predaţi la societăţile colectoare muniţiile descoperite;

-Nu introduceţi în clădiri, încăperi sau locuinţe muniţii neexplodate;

-Nu topiți elementele metalice de muniţii;

-Nu tăiați muniţiile cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură;

-Nu folosiţi muniţiile pentru improvizarea diferitelor unelte;

-Nu utilizați pulberile şi explozivii proveniți din muniţii în scopuri artizanale;

-Nu demontați de la muniţii  focoasele sau a alte elemente componente.

Doar respectând măsurile de prevenire vă protejaţi viaţa și bunurile!” atenționează locotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Bacalaureat 2026, sesiune oarecum diferită față de anii anteriori. Canicula a dictat luarea unor măsuri

Prima zi a săptămânii viitoare, 28 iunie 2025, debutează...

Video-Foto. Incendiu de proporții la stația de sortare deșeuri reciclabile din Stroiești

Pompierii militari de la subunitățile Suceava, Fălticeni și Gura...

Polițiști nemțeni premiați de Ministerul Afacerilor Interne pentru că au refuzat să ia mită

Doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț...

Piatra Fest 2026 – câteva mii de persoane au fost la concertul din Piața Ștefan cel Mare

Câteva mii de pietreni de toate vârstele, preponderent adolescenți...

Plan de măsuri pentru combaterea efectelor caniculei prezentat de Prefectura Neamț

Zilele următoare se anunță dificile din cauza caniculei, temperaturile...