NEAMŢ: Ze Maria – „Trebuie să muncesc pentru trei ţări”

Ze MariaZe Maria, antrenorul brazilian al Ceahlăului este mulțumit de randamentul jucătorilor pietreni, după prima săptămână petrecută la Piatra Neamț și că îi va fi greu să aleagă din lotul actual fotbaliștii ce vor pleca în catonament, la Roma.

”Nu am spus niciodată că vor merge în cantonament 15 jucători din actualul lot. Altcineva a spus asta. Mie mi-e dificil să aleg jucătorii, pentru că toți m-au impresionat, până acum. Le cer jucătorilor să lucreze în echipă şi nu individual, un aspect foarte important pentru grupul nostru”, a declarat Ze Maria.

Antrenorul principal al formației pietrene a ținut să precizeze că lotul va suferi modificări în cantonamentul de la Roma, unde Ceahlăul va disputa patru amicale cu echipe importante din Italia, al căror nume nu a fost încă dezvăluit.

”Este firesc să apară modificări în lot, nu pot să spun câți jucători, dar vor fi, dar asta se întâmplă la toate echipele din lume, mai ales la o echipă cu o situație grea în clasament, ca a noastră. Îmi doresc să implementăm un sistem de joc care să ne garanteze că vom marca cu un gol mai mult ca adversarii noștri, un sistem ofensiv”, a conchis Ze Maria, care a admis că îi va fi greu, din acest punct de vedere, să transforme în această iarnă mentalitatea la echipa pe care o antrenează.

”Am semnat un contract pe un an și jumătate, pentru început. Am aflat că sunt primul antrenor brazilian în România și cred că îmi va fi greu. Trebuie să muncesc pentru trei țări: Brazilia, Italia și România”, a glumit Ze Maria. (Mihai STOIAN; FOTO: Gelu CRĂCANĂ)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...