Neamț. Un bărbat și-a pierdut viața după ce intrat cu bicicleta într-un șant de beton

Un bărbat de 53 de ani, din localitatea Ștefan cel Mare, și-a pierdut viața în urma unui tragic accident ce ar fi putut fi evitat. S-a întâmplat pe 3 august, în localitatea menționată, apelul pentru ajutor prin numărul unic de urgență 112 fiind înregistrat în dispecerat în jurul orei 21:25.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Ștefan cel Mare, se deplasa pe bicicletă pe un sector de drum în pantă ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi căzut în șanțul din beton, adiacent părții carosabile”, anunță Inspectoratul de Poliție Județean Neamț.

În urma impactului violent, biciclistul a suferit leziuni grave în urma cărora a decedat în scurt timp. Anchetatorii au deschis un dosar penal și cercetează cauzele și condițiile în care a avut loc evenimentul nedorit.

(G.S.)

Foto ilustrativă: arhivă

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Se schimbă modul de repartizare a dosarelor la instanțele de judecată – ce este nou de la 15 septembrie

Jumătatea lunii septembrie aduce modificări și noutăți în ce...

MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani

Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei...

Vaslui. Două persoane au murit într-un accident produs între un autoturism și un autotren

În dimineața zilei de astăzi, s-a produs un accident...

Iași. O femeie ar fi oferit unei minore bani și o mașină pentru a-și schimba depoziția

O femeie din orașul Hârlău, județul Iași, a fost...

MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani

Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei...

Sărbătoarea creștină a Înălțării Sfintei Cruci

În data de 14 septembrie, creștinii de pretutindeni sărbătoresc...

Suceava. O șoferiță a retezat un stâlp, iar acesta a căzut pe mașină

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...