Neamț. Un bărbat ar fi vândut cu 8.000 de euro un autoturism închiriat

Un bărbat este cercetat de polițiștii nemțeni după ce ar fi vândut, cu 8.000 de euro, un autoturism pe care îl închiriase de la o societate comercială.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, autoturismul a fost închiriat în data de 23 mai 2026, în baza unui contract. Bărbatul avea drept de posesie și folosință asupra mașinii pentru o perioadă de numai cinci zile și era obligat să o restituie la data și ora stabilite în document.

Autovehiculul nu a mai fost predat societății comerciale, care a sesizat poliția.

Neamț. Un bărbat ar fi vândut cu 8.000 de euro un autoturism închiriatÎn urma verificărilor efectuate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Piatra-Neamț, mașina a fost găsită la imobilul unui alt bărbat din localitatea Humulești, orașul Târgu-Neamț. Acesta ar fi cumpărat autoturismul cu suma de 8.000 de euro chiar de la persoana care îl închiriase.

„Autovehiculul a fost găsit fără avarii vizibile și în stare bună de funcționare”, au transmis reprezentanții IPJ Neamț. Mașina a fost restituită societății care o deținea.

În acest caz, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Piatra-Neamț continuă cercetările într-un dosar penal deschis pentru abuz de încredere.

Ioana Mărcuțianu

Autor:

Ioana Mărcuțianuhttps://zch.ro/
Absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea jurnalism, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Privește jurnalismul ca pe un câine de pază al democrației.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...