NEAMŢ: Tribunalul Judeţean „călcat” de CSM

tribunal neamtMonalisa Neagoe şi Norel Popescu, doi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii despre care presa centrală scrie constant, au fost într-o „vizită de lucru” la Tribunalul Neamţ, în cadrul unui turneu pe care-l fac pe la cele mai importante instanţe din Moldova.

„Eu nu am participat la şedinţă, pentru că am avut două dosare penale grele, dar ştiu că discuţia s-a purtat strict cu conducerea Tribunalului Neamţ şi nu a participat nimeni din partea altei instanţe”, a declarat judecătorul Iulian Mitrofan, purtătorul de cuvânt al tribunalului. „S-a vorbit despre chestiuni curente, probleme din activitatea de zi cu zi şi, în special, despre drepturile personalului din Justiţie”.

„Drepturile personalului”, o durere veche din sistem, este un capitol care include nu doar problema salarizării, ci şi a încărcăturii mari de dosare pentru fiecare magistrat, în contextul lipsei, deja cronice, de personal de la unele instanţe. (C.MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

FOTO. Vaslui. Incendiu într-un apartament din Bârlad – 20 de persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit în seara de 5 septembrie...