Pompierii din Neamț au intervenit în acest sfârșit de săptămână la solicitări pentru deblocarea căi de acces în apartamente, unde locatarii nu au răspuns la apeluri. Din nefericire, au fost găsite trei decedate în locuințele lor.
Pe data de 21 iulie, în jurul orei 12:52, pompierii au fost solicitați în municipiul Roman, pe strada Smirodava, pentru deblocarea căii de acces la două apartamente. La fața locului, aceștia au găsit două persoane decedate: o femeie de 85 de ani și un bărbat de 46 de ani. Apelurile la 112 au fost făcute de vecinii care au anunțat că cele două persoane nu au răspuns la telefon și nu au mai fost văzute de câteva zile.
Aceste cazuri nu au fost singulare. În municipiul Piatra Neamț, pompierii au intervenit pentru deblocarea unei căi de acces la un apartament situat într-un bloc de locuințe de pe strada Dărmănești. Incidentul a avut loc pe data de 20 iulie, la ora 12:32, în urma unui apel care semnala că persoana respectivă nu răspundea la ușă și nici la telefon de câteva zile. Două echipaje de pompieri, echipate cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, au deschis ușa apartamentului situat la etajul 10 și au găsit în interior o femeie de 74 de ani fără semne vitale.
Denisa POPA
Foto ilustrativă: arhivă