NEAMŢ: Te supără medicul de familie? Uite cum îl poți schimba!

medic retetaOrice plătitor de taxe la sistemul național de sănătate are dreptul să își schimbe medicul de familie, indiferent de motivele care stau la baza deciziei sale. Procedura nu este anevoioasă, iar pașii care trebuie urmați se presupun a fi simpli. În primul rând, asiguratul trebuie să adreseze o cerere medicului pe lista căruia vrea să se înscrie, în care să specifice numele medicului de familie actual. După ce se înregistrează cererea, medicul de familie primitor trebuie să anunțe, în maxim 15 zile lucrătoare, medicul de familie de la care a plecat pacientul, precum și Casa de Asigurări de Sănătate cu care se află în relații contractuale. Medicul de familie de la care a plecat pacientul îi va trimite noului medic, prin poștă, fișa medicală a pacientului. În niciun caz nu se înmânează pacientului. E bine de știut că o copie a acestei fișe va fi păstrată de cabinetul medical de la care se pleacă, cel puțin un an de la data plecării.

„Se poate face o cerere de schimbare a medicului de familie și direct la Casa de Asigurări de Sănătate în care să se menționeze noul medic și data de la care se dorește transferul. Nu este nevoie de o motivare. Dar, foarte important, asiguratul este obligat să stea cel puțin 6 luni la medicul său de familie. După cele 6 luni, oricine își poate schimba, după preferințe, medicul, dar nu mai devreme. Dacă pacientul consideră că a fost nedreptățit în vreun fel, poate să se adreseze Colegiului Medicilor”, a declarat Radu Firăstrău, director CAS Neamț.

Apoi, pacientul se poate prezenta la noul medic, cu documentele care să îi ateste calitatea de asigurat, unde va completa o declaraţie că dorește înscrierea pe lista de pacienți. (Oana IOSUB-TOMA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO Elevii din Roman au dat startul concursului de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața”

Elevii din județul Neamț sunt implicați, în aceste zile,...

Bărbat căutat de polițiști după ce a retras ilegal bani de la un ATM din Piatra Neamț

Un bărbat este căutat de polițiști după ce ar...

Regiunea Nord-Est sub coduri colorate de vreme rea

În ultima decadă a lunii aprilie vreme nu dă...

Percheziții DNA în 69 de locații din mai multe județe

Direcția Națională Anticorupție (DNA) derulează pe 22 aprilie o...

Regiunea Nord-Est sub coduri colorate de vreme rea

În ultima decadă a lunii aprilie vreme nu dă...

Percheziții DNA în 69 de locații din mai multe județe

Direcția Națională Anticorupție (DNA) derulează pe 22 aprilie o...

Piatra-Neamț. Câine salvat dintr-un puț de 2,5 metri

Militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au...

Incendiu într-un apartament din Piatra Neamț cauzat de o lumânare

O lumânare lăsată nesupravegheată a cauzat un incendiu într-un...

Undă verde pentru procesul primului deces cauzat de stupefiante în Neamț

Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat definitiv pe procedura...