ambulanta 04Luni, 25 mai, după amiază, în jurul orei 17:30, un tânăr de 23 de ani, din Poiana Teiului, a fost preluat de urgență din Brateș-Tarcău, de un echipaj de la ambulanță, în stare foarte gravă. Tânărul a fost strivit de un copac în timp ce se afla la tăiat lemne, în pădure. Rănile suferite au fost deosebit de grave, iar un echipaj cu medic de la Terapie Intensivă Mobilă a ieșit în întâmpinarea ambulanței pentru a prelua bărbatul aflat deja în comă profundă. Acesta a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Piatra Neamț cu traumatism cranio-cerebral, fractură parietală bilaterală, otoragie și fractură de claviculă. De la UPU Piatra Neamț, din cauza multiplelor traumatisme grave la cap, tânărul de 23 de ani a fost transferat cu o ambulanță la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași.

„P.A., în vârstă de 23 de ani, domiciliat în Poiana Teiului, este angajat cu contract de muncă (muncitor necalificat) la o firmă din Bicaz-Chei. Accidentul s-a produs ieri, în zona care este administrată de Ocolul Silvic Tarcău. După tăiere, un fag care a rămas aninat a fost tras cu trolul de la taf. În cădere, copacul a antrenat un brad al cărui vârf a lovit în cap victima care nu s-a retras din zona periculoasă. Deocamdată este în curs o anchetă internă efectuată de angajator”, a precizat Nicolae Hârlea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț.

Tot la Spitalul de Neurochirurgie din Iași a mai ajuns ieri și o femeie de 48 de ani, din comuna Piatra Șoimului, în urma unui accident de căruță. Aceasta a fost transportată la Iași cu traumatism cranio-cerebral, contuzie toraco-abdominală și fractură de arc costal C2. (Oana IOSUB-TOMA)

Articolul precedentIAŞI: Bebeluş mort la o zi după vaccin
Articolul următorIAŞI: Foştii şefi de la Spitalul Socola trimişi în judecată COMUNICAT DNA
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.