Un bărbat, de 52 de ani, din Piatra-Neamţ a fost preluat de o ambulanţă, duminică dimineaţă, de pe câmp, din zona Motelului „Class”, la ieşirea din oraş spre Girov. Omul avea o plagă tăiată la antebraţul drept, alta în partea laterală cervicală stângă şi era în stare de hipotermie uşoară. A fost transportat la spital, unde i s-au acordat îngrijirile medicale, iar personalul a anunţat poliţiştii, suspectând o agresiune veche de cel puţin 20 de ore. La audiere, bărbatul a declarat că intenţiona să ajungă la o stână din zonă şi a fost atacat de un necunoscut, care l-a tăiat şi i-a furat telefonul mobil. A precizat, de asemenea, că agresiunea s-ar fi petrecut sâmbătă la prânz. Poliţiştii se îndoiesc, însă, că varianta atacului este cea reală, mai ales că, după ce-au discutat cu membrii familiei bărbatului, au aflat că acesta nu avea nici telefon, nici bani şi nici bunuri de valoare asupra sa când a plecat de acasă. În plus, dacă ar fi rătăcit toată noaptea pe câmp, sigur ar fi avut o formă de hipotermie mai serioasă. În orice caz s-a înregistrat dosar penal, deocamdată pentru lovire, iar investigaţiile continuă pentru a se stabili ce s-a întâmplat de fapt. Este foarte posibil, însă, ca bărbatul, care a mai avut tentative de suicid, să fi încercat să-şi taie venele şi apoi să se fi răzgândit. (C. MIRCEA)