NEAMŢ / SUCEAVA: Ironim Andrici şi Vasile Melen, luaţi în colimator de ANI

Ironim ANDRICI
Ironim ANDRICI

Agenţia Naţională de Integritate acuză un primar din Neamţ şi un fost primar din Suceava de conflict de interese penal. Despre Ironim Andrici, primar al comunei Tămăşeni (Neamţ), ANI afirmă că „În perioada exercitării mandatului de primar (2012 – 2016), a semnat un contract de asistenţă juridică, încheiat între Primăria Tămăşeni şi Cabinetul individual de avocatură «Dr. Ioan Chelaru» prin care a obţinut, direct, un folos patrimonial pentru sine, constând în neplata onorariului de avocat pentru asistenţa juridică ce i-a fost acordată în calitate de persoana fizică. Având în vedere cele de mai sus, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat şi Parchetul de pe lânga Judecătoria Roman, în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.

Vasile Viorel MELEN
Vasile Viorel MELEN

De asemenea, Vasile Viorel Melen,  fost primar al comunei Brodina (Suceava), este acuzat tot de conflict de interese penal, deoarece, consideră ANI, „În perioada exercitării mandatului de primar, a inițiat la data de 13 martie 2013 un proiect de hotărâre pentru aprobarea unui împrumut în valoare de 850.000 Lei de la bugetul de stat, în vederea achitării datoriei primăriei către S.C. “FORESTBROD” S.R.L (societate comercială al cărei administrator a fost până în luna iunie 2012). Prin hotărârea consiliului local din data de 21.03.2013, s-a hotărât aprobarea contractării împrumutului, sumă ce fost adjudecată printr-un contract de împrumut, cu termen de rambursare de 5 ani, prin care primăria achită integral datoria către societatea comercială. Ulterior obținerii creditului, persoana evaluată a semnat și ordinele de plată aferente, prin care primăria a achitat integral datoria față de societatea comercială. Prin inițierea proiectului de hotărâre privind acordarea unui împrumut și adoptarea Hotărârii Consiliului local al Comunei Brodina, Melen Vasile Viorel a avut posibilitatea să anticipeze realizarea unui folos material pentru societatea comercială cu care s-a aflat în raporturi comerciale în ultimii 5 ani. Având în vedere cele de mai sus, Agenția Naționalã de Integritate a sesizat Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României”.

Articolul 301, alin. (1) din Codul Penal al României spune că „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani, sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Controale la Lacul Izvorul Muntelui. Amenzi pentru pescari și avertisment privind prohibiția

Polițiștii din Neamț au desfășurat o acțiune de amploare...

Trei pasageri răniți într-un autobuz din Piatra Neamț după o frânare bruscă

Trei persoane au fost rănite într-un autobuz din Piatra...

Suceava. Incendiu devastator în două gospodării din Bădeuți. O femeie a ajuns la spital

Un incendiu de proporții a izbucnit în noaptea de...