Neamț. Săptămâna Prevenirii Criminalității: copiii în prim-plan în prima zi

Poliția Română desfășoară, la nivel național, programul „Săptămâna Prevenirii Criminalității”, în perioada 21-25 septembrie 2026, iar prrima zi le este dedicată copiilor, informează Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, printr-un comunicat.

În județul Neamț, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și ai Serviciului Rutier Neamț au fost în vizită la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” din Piatra-Neamț, unde s-au întâlnit cu 100 de copii cu care au discutat despre:

  • Cum să reacționeze atunci când sunt abordați de persoane pe care nu le cunosc
  • Ce să facă dacă se rătăcesc sau dacă pleacă de unii singuri de acasă
  • Cum să recunoască o situație periculoasă
  • Și când să sune la 112

În același timp, polițiștii le-au vorbit și despre bunătate, respect, comportamentul pe care trebuie să îl aibă în grupul de prieteni. Agenții de poliție i-au încurajat să îi sprijine pe cei din jur atunci când au nevoie și să evite agresivitatea fizică și verbală. Printre subiectele abordate, s-au numărat și regulile de siguranță rutieră, în urma cărora copiilor li s-a reamintit, printre altele, de cum trebuie să se deplaseze pe drumurile publice și cum să traverseze corect strada.

În zilele următoare, acest program se va desfășura astfel:

  • 22 septembrie: Siguranța online
  • 23 septembrie: Prevenirea violenței domestice
  • 24 septembrie: Prevenirea victimizării seniorilor
  • 25 septembrie: Prevenirea traficului de droguri

Autor:

Ioana Mărcuțianuhttps://zch.ro/
Absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea jurnalism, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Privește jurnalismul ca pe un câine de pază al democrației.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...