centru vaccinare sjuÎncepută timid în județul Neamț, vaccinarea împotriva coronavirusului atinge astăzi, 6 ianuarie, un număr record de cadre medicale programate. Din cele 326 de persoane așteptate la cele trei centre, cele mai multe sunt la cel de la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț. „La cele două puncte de vaccinare sunt programate 176 de cadre medicale, astăzi și în prima oră au fost vaccinate 26 de persoane. Nu s-au înregistrat reacții adverse”, a declarat Gabriela Teodora Lungu, coordonatoarea Policlinicii din cadrul spitalului județean. Ieri s-au vaccinat 70 de persoane.

La centrul de la Spitalul Municipal de Urgență Roman vor fi vaccinate astăzi 120 de persoane înscrise. Ieri, în a doua zi de campanie, au fost vaccinate 95 de persoane în cele trei puncte amenajate, potrivit Laurei Trifan, purtătoarea de cuvânt.

De la 10 cadre medicale vaccinate ieri, la Spitalul Orășenesc Târgu Neamț se ajunge la 30 de persoane programate astăzi. În acest centru s-au vaccinat, până acum, angajații spitalului, iar astăzi sunt înscriși câțiva din angajații Centrului de Îngrijire și Asistență Târgu Neamț, potrivit as. Florin Vasiliu din cadrul centrului de vaccinare.

C.I.

Articolul precedentTamponări pe bandă rulantă la Ursuleți din cauza poleiului Bobotezei (video)
Articolul următorMugur Cozmanciuc anuntă continuarea unor investiții prin PNDL în Neamț