Neamț. Rămășițe umane descoperite într-o fântână

Neamț. Rămășițe umane descoperite într-o fântânăAstăzi, 3 septembrie, în comuna Alexandru cel Bun, județul Neamț, polițiștii au fost alertați după ce o persoană care efectua lucrări de mentenanță la o fântână a descoperit rămășițele unui schelet uman. Potrivit autorităților, fântâna nu a mai fost folosită timp de aproximativ 20 de ani.

Inspectoratul de Poliție Județean Neamț investighează cazul sub suspiciunea de ucidere din culpă. Deși primele informații indică posibilitatea unui suicid, se așteaptă rezultatele expertizei medico-legale pentru a clarifica circumstanțele.

Denisa POPA

Foto ilustrativă: arhivă

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Violența domestică în Neamț. Peste 3300 de intervenții în primele 7 luni ale anului

Polițiștii din cadrul IPJ Neamț au intervenit în primele...

Scandal pe proiectul privind admiterea dublă la liceu! Ministrul Mihai Dimian, prins la mijloc, vorbește despre prorogare

Aberațiile din sistemul de învățământ preuniversitar ies, din nou,...

Neamț. Accident cu doi răniți în comuna Timișești

Un accident rutier soldat cu două victime a avut...

Cod galben de caniculă și în Regiunea de Nord Est a țării

Se anunță „temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic”...