Neamț. Prezență mai bună la a doua probă a Evaluării Naționale

4.190 de elevi fost prezenți proba de matematică a Evaluării Naționale care se desfășoară astăzi, 21 iunie. Este o prezență mai bună decât la prima probă, cea de Limba și Literatura Română, care a avut loc luni, 19 iunie (detalii aici).

Astăzi, în cadrul Evaluării Naționale avem 4190 de elevi prezenți, cu doi mai mult față de proba anterioară, de Limba și Literatura Română. Am înregistrat 54 de absenți, 8 în mediul urban și 46 în mediul rural. Cei 41 de elevi care au cerut condiții speciale  de  desfășurare a probei de Evaluare Națională au fost prezenți toți, punându-li-se la dispoziție săli separate și prelungirea timpului de lucru”, a declarat Florentina Luca Moise, inspector Școlar General Neamț.

Chiar și cu această prezență, ușor sporită, 268 de elevi înscriși în clasa a VIII-a nu dau proba a doua de la examenul de Evaluare Națională.

Subiectele de la proba de matematică le puteți consulta aici.

Z.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Bacău. Plan Roșu activat după ce mai mulți copii au acuzat stări de rău. 44 de persoane au ajuns la spital

Actualizare: Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat. În...

Neamț. Concurs de Șah dedicat Zilei Mondiale a Educației, în comuna Borca

Un concurs de șah se va organiza, pe Valea...

Reducerea accizei la motorină rămâne la 25% până la sfârșitul lunii

Reducerea cu 25% a accizei la motorina standard va...

Neamț. Tânăr din Bacău, prins în flagrant, când fura dintr-un autoturism

Luni, 14 septembrie, la prânz, un echipaj din cadrul...

Accident la Oniceni. O femeie însărcinată a fost rănită

O femeie însărcinată în 8 luni a fost rănită...