NEAMŢ: Poliţiştii denunţaţi de Voroneanu rămân în arest

curtea de apel bacauCu întârziere de o zi, din cauza unei pene de curent care a paralizat activitatea, Curtea de Apel Bacău a decis să-i păstreze după gratii pe cei doi agenţi şpăgari de la Poliţia Piatra-Neamţ.

„Respinge contestaţiile formulate de inculpaţii Alistar Cristinel Forinel şi Blagocin Sorinel Nicolae împotriva Încheierii nr. 16/03.04.2015 a Tribunalului Neamţ, ca nefondate”, se arată în minuta instanţei.

„Obligă inculpaţii la plata sumei de 200 lei, fiecare, către stat cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu astăzi 09.04.2015”.

Agenţii au fost denunţaţi de Sorinel Voroneanu, dar şi de alţi indivizi cercetaţi penal, care au declarat că le-au dat bani poliţiştilor, în schimbul promisiunii că vor primi soluţii favorabile în dosare şi a promisiunii că vor „interveni” la Serviciul de Medicină Legală Neamţ pentru modificarea unor alcoolemii.

Procurorul de caz a stabilit că, din 2010 până în 2014, cei doi agenţi au pretins şi primit de la mai mulţi „martori” 8500 de euro, 7.000 de lei şi produse alimentare. Ei au fost arestaţi imediat după formularea denunţurilor, la începutul lunii aprilie 2015, iar conducerea Poliţiei Neamţ i-a suspendat pe amândoi, conform procedurilor. (C. MIRCEA)

Detalii: http://zch.ro/neamt-bacau-politistii-spagari-sabotati-de-e-on/

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...

Muniție descoperită în timpul unor lucrări la Roman și Tămășeni

Echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a intervenit, pe...