NEAMŢ: Peşti salvaţi din plasele braconierilor

braconaj copcaO acţiune de prevenire şi combatere a braconajului piscicol pe lacul de acumulare „Izvorul Muntelui” Bicaz , făcută de polițiștii din cadrul Biroului de Combaterea Delictelor Silvice împreună cu reprezentanţii unei asociaţii de vânători şi pescari, s-a soldat cu eliberarea a 19 kilograme de peşte din plasele braconierilor. În zona Bistricioara, din comuna Ceahlău, erau mai multe copci în care sătenii montaseră 7 plase, obicei vechi şi profitabil, prin părţile locului. Nu stă nimeni să îngheţe pe malul apei, iar prada e recoltată odată, la o singură „verificare” a plaselor. De data asta, poliţiştii au eliberat bibanii şi au confiscat plasele, care aveau în total 323 de metri. Partea dificilă este să stabilească ale cui sunt şi cine le-a montat. Ancheta va continua în cadrul dosarului penal deschis sub acuzaţia de braconaj piscicol. Din raportul de bilanţ al IPJ Neamţ rezultă că în 2014 infracţiunile piscicole au scăzut la 37 de la 60 în 2013. Însă în absolut toate cazurile a fost vorba despre „pescari” prinşi în flagrant şi niciodată despre vreo sesizare din partea cuiva care vede braconierii montând plasele sau recoltând captura. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Sărbătoarea creștină a Înălțării Sfintei Cruci

În data de 14 septembrie, creștinii de pretutindeni sărbătoresc...

Suceava. O șoferiță a retezat un stâlp, iar acesta a căzut pe mașină

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Vaslui. Accident la intrarea în localitatea Ivești – un șofer a intrat cu mașina într-un copac

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Daniel Ciobanu deschide la Piatra-Neamț o stagiune de cinci concerte inspirate de opera lui Brâncuși

Pianistul Daniel Ciobanu revine la Piatra-Neamț, unde va deschide...

Balurile Bobocilor, lecții de conduită la astfel de petreceri, predate de polițiști liceenilor din Piatra Neamț

Elevii de la Colegiul Tehnic de Transporturi, Liceul Economic...