Neamț. Peste 1.000 de persoane la Bursa locurilor de muncă – 331 au fost selectate în vederea încadrării

Bursa generală a locurilor de muncă, eveniment care a avut loc pe 23 mai, a adus mai multe persoane în căutarea unui job decât totalul posturilor oferite de angajatori. „Au participat 86 de agenți economici care au oferit 843 locuri de muncă vacante celor 1.003 persoane prezente la această activitate. Cele mai multe locuri de muncă au fost în meserii specifice din domeniul construcțiilor – zugrav, zidar, fierar-betonist, dulgher, lăcătuș mecanic, HoReCa – ospătar, barman, patiser, bucătar,  confecții, industrializarea lemnului, comerț, industria alimentară, servicii”, a declarat Daniel Chirilă, director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț.

Evenimentul a avut loc cu începere de la ora 09:00 și s-a desfășurat simultan în locații din Piatra Neamț, Roman și Târgu Neamț (amănunte aici). „Ca urmare a acestei acțiuni un număr de 331 de persoane au fost selectate în vederea încadrării”, a punctat directorul Daniel Chirilă. La finalul acțiunii de la Târgu Neamț s-a organizat o masa rotundă cu agenții economici participanți care au fost informați despre oportunitățile privind programele de ucenicie la locul de muncă.

Următorul târg de job-uri din acest an este Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți care se va desfășura la toamnă, final de septembrie sau începutul lunii octombrie. Evenimentul este dedicat absolvenților diferitelor forme de învățământ, dar pot participa toți cei care caută un job, precum și cei care au deja serviciu, dar doresc să îl schimbe.

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...