Neamț. Pericol în trafic: A prizat cocaină şi s-a urcat la volan!

Neamț. Pericol în trafic: A prizat cocaină şi s-a urcat la volan!Un bărbat de 31 de ani din Roman, a prizat cocaină şi s-a urcat la volan, punându-i în pericol pe ceilalţi participanţi la trafic. Pe strada Ştefan cel Mare din localitate a fost oprit pentru verificarea documentelor de către o patrulă a poliţiei rutiere, care, intrigată de euforia manifestată de şofer, l-a testat antidrog, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină.

Tânărul a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice, pentru stabilirea cu exactitate a prezenței în sânge a substanțelor stupefiante.

Consumatorii dependenţi de cocaină pot suferi de „psihoza cocainei”, cu efecte cum ar fi paranoia, confuzie, depresie, halucinaţii. Ei îşi pot pierde simţul raţiunii, devin violenţi, suferă de tremurături, vertijuri, contracţii musculare.

Poliţiştii au deschis dosar penal în acest caz, pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident cu trei răniți la Hangu

Un accident de circulație soldat cu rănirea a trei...

Foto. Noile prețuri la stațiile PECO din Târgu-Neamț, de astăzi, 1 iulie

La 1 iulie a expirat ordonanța care prevedea plafonarea...

O aeronavă Hercules va survola județele Botoșani și Suceava în cadrul unui zbor de instruire

Cetățenii județelor Botoșani și Suceava ar putea observa o...

Mobilizare pe lotul 3 al Autostrăzii Moldovei A7 în județul Bacău – 1500 muncitori și 600 de utilaje

Direcția Regională Drumuri și Poduri (DRDP) Iași anunță lucrări...