FOTO. Neamț. Mine antitanc pe Autostrada Moldovei

Cinci mine antitanc au fost descoperite pe șantierul de construcție a autostrăzii Moldovei A7.

Descoperirea inițială a fost făcută de un bărbat de 32 de ani care a descoperit două astfel de dispozitive pirotehnice în dreptul localităților Trifești – Secuieni km 27+500, după cum informează ISU Neamț.

O echipă de intervenție a fost apoi chemată și a mai descoperit alte două mine antitanc. Ultima a fost descoperită o zi mai târziu, marți, 17 iunie.

ISU Neamț informează că „munițiile, ce provin din Al Doilea Război Mondial, au fost ridicate, transportate și depozitate în condiții de siguranță într-un depozit special amenajat pentru a fi ulterior distruse”.

Z.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...