NEAMŢ: Massone nu exclude retrogradarea!

massone 01Angelo Massone, deţinătorul pachetului majoritar de acţiuni de la FC Ceahlăul, spune că datoriile clubului s-au redus cu 50%, de la sosirea lui la Piatra Neamţ, dar grupul acţionarilor italieni are şi un plan B, în cazul în care echipa pietreană va retrograda la finalul actualei stagiuni.

„Din acest moment putem vorbi de un plan de dezvoltare al clubului şi trebuie să luptăm cu toţii să rămânem în Liga I, dar avem şi un plan B, de a continua activitatea aici, chiar dacă echipa va retrograda în liga a doua”, a declarat Angelo Massone.

Avocatul italian a mai specificat faptul că nu a renunţat la ideea construirii unei academii de fotbal la Piatra Neamţ pe care vrea s-o facă cea mai bună din ţară.

„Proiectul de dezvoltare al academiei de fotbal şi al centrului de juniori este foarte important. Vrem să dezvoltăm la nivel regional un centru important de fotbal şi, cu timpul vom face ca academia de fotbal să devină cea mai bună din România”, a mai spus Massone. (Mihai STOIAN)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Arhitecții din Bacău și Neamț trec la „next level”: vot online și presiune pe administrații pentru orașe mai coerente

Filiala Teritorială Bacău–Neamț a Ordinului Arhitecților din România a...

Ziua Independenței Naționale a României marcată la Piatra Neamț

Militarii garnizoanei Piatra Neamț organizează ceremonia militară cu prilejul...