NEAMŢ: Liceele tehnice, în căutare de „clienți”

elevi examen 10Reprezentanții liceelor tehnice din județul Neamț vor merge prin școlile gimnaziale, în săptămâna „Școala Altfel” (6-10 aprilie), pentru a-i convinge pe elevii din clasa a VIII-a că au cea mai potrivită ofertă educațională pentru un viitorul unui licean.

„Directorii liceelor tehnice din județ au ocazia, potrivit unui program stabilit, ca în săptămâna Școala Altfel să-și promoveze ofertele educaționale. Aceeași activitatea a fost derulată și anul trecut pentru a-i informa pe elevi despre posibilitățile pe care le au dacă vor să aleagă o școală din învățământul profesional și tehnic”, a precizat prof. Gabriela Banu, inspector școlar general adjunct al IȘJ Neamț.

Totodată, toate liceele din judeţ vor avea ocazia să-şi prezinte oferta pentru anul şcolar 2015-2016 la Târgul educational, din perioada 9-10 aprilie. Astfel, pentru zona Piatra-Neamţ, liceele își vor prezenta oferta la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”. Pentru zona Roman, gazda târgului va fi Liceul cu Program Sportiv, iar pentru zona Târgu-Neamţ, liceele își vor face prezentarea la Colegiul Național „Ştefan cel Mare”. (M. TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...