Neamț. Incendiu puternic la o hală de prelucrare a lemnului. Pompierii au luptat trei ore cu flăcările

Un incendiu de proporții a izbucnit în după-amiaza de vineri, 13 mai, la o hală aparținând unui operator economic din comuna Răucești, specializat în prelucrarea lemnului. Pompierii s-au luptat cu flăcările timp de aproximativ trei ore pentru a limita extinderea focului și a stinge incendiul.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, apelul de urgență a fost făcut la ora 17:28. La fața locului au fost trimise patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Neamț, alături de echipaje ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Răucești și ale Inspectoratului de Poliție Județean. Din cauza amplorii incendiului, a intervenit și un echipaj din Piatra-Neamț cu o autospecială suplimentară.

Neamț. Incendiu puternic la o hală de prelucrare a lemnului. Pompierii au luptat trei ore cu flăcărileIncendiul s-a manifestat generalizat în interiorul halei și la acoperișul unei anexe, existând un risc major de extindere.

Conform comunicatului: „Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului reușindu-se limitarea propagării acestuia la locuință și celelalte construcții din gospodărie. Au ars: hala construită pe schelet metalic și panouri de tip Sandwich cu suprafața de 300 mp, tâmplăria din pvc aferentă ferestrelor și ușilor, 3 mc de cherestea și alte bunuri din interiorul halei. De asemenea s-au deteriorat utilaje specifice domeniului de activitate aflate în interiorul halei. Incendiul a afectat și o anexă cu rol de spațiu de depozitare unde a ars acoperișul (din lemn și acoperit cu tablă) pe o suprafață de aproximativ 200 mp și bunurile din interiorul acesteia”.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost efectul termic al curentului electric generat de un utilaj lăsat în funcțiune. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Denisa POPA

Foto: ISU Neam

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora