pompieri noapteaDacă tot şi-au propus să combată „pisica neagră” din fiecare zi de 13 care pică marţea, pompierii au avut parte numai de intervenţii reuşite în a doua parte a zilei ghinioniste. Cea mai importantă – soldată cu salvarea a doi soţi care riscau să moară asfixiaţi – a fost la ora 23,20 în anexa Văleni din Piatra-Neamţ. Cineva a sunat la 112 şi a anunţat că din podul casei vecine iese foarte mult fum. Proprietarii, o femeie de 46 de ani şi soţul ei de 58 de ani, dormeau liniştiţi într-o încăpere în care abia dacă se mai putea respira.

„Pompierii au evacuat imediat persoanele, care au fost preluate şi asistate medical de echipajul de paramedici, fără a fi transportate la spital”, a precizat sublocotenentul Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. „Ulterior, militarii au stins funinginea depusă pe interiorul coşului de fum şi au ventilat podul şi încăperile casei. Incidentul a fost cauzat de coşul de fum necurăţat şi crăpăturile apărute în pereţii acestuia. Cele două persoane au fost salvate datorită anunţării prompte a evenimentului şi sosirii rapide a pompierilor, având în vedere distanţa mică dintre locul intervenţiei şi subunitatea noastră”.

Tot în seara de 13 ianuarie, pompierii au fost chemaţi în satul David, comuna Văleni, unde se aprinsese coşul unei case, numai că nu au reuşit să ajungă la locul intervenţiei din cauza drumului greu accesibil. Militarii au mers pe jos cam 600 de metri şi au stins focul cu apă şi zăpadă cărate cu găleata.

Cum numărul incendiilor provocate de coşurile înfundate sau deteriorate a crescut foarte mult în ultimul timp, pompierii sfătuiesc cetăţenii să verifice, să repare şi să curăţe coşurile de evacuare a fumului, ca să nu–şi pună casele şi viaţa în pericol. De asemenea este indicat ca oamenii care au sobe să se asigure că grinzile şi alte elemente de construcţie din lemn nu vin în contact direct cu pereţii coşului de fum şi să procedeze la izolarea acestora, pentru a evita izbucnirea incendiilor. (C. MIRCEA)

Articolul precedentLicee de top din Neamț “ocolite” de clasamentele naţionale
Articolul următorNEAMȚ: Sorinel Voroneanu rămâne în arest preventiv
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.