Magistrații din cadrul Curții de Apel Bacău s-au pronunțat prin sentință definitivă într-un dosar penal cu acuze de fraudă cu fonduri europene cu un prejudiciu de peste 850.000 lei. Au fost deferiți justiției Gheorghe Vlasie, Dragne Tănase și societatea comercială Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL, fosta Aqua Park SRL. Instanța de apel a menținut decizia instanței de fond, Tribunalul Neamț, prin care se constatase prescrierea răspunderii penale pentru acuzele de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, sub forma autoratului și a complicității, și i-a obligat pe acuzați la plata prejudiciului de 851.330 lei către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Direcția Generală – Autoritatea de Management pentru POPAM.
„În baza art. 395 Cod procedură penală respinge cererea formulată de apelanta inculpată Antrepriza de Construcţii Drumuri şi Autostrăzi S.R.L de repunere a cauzei pe rol. În baza art. 421 pct.1 lit. b Cod procedură penală, Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de apelanții inculpați Vlasie Gheorghe, Dragne Tănase și Antrepriza de Construcţii Drumuri şi Autostrăzi S.R.L împotriva sentinței penale nr. 84/P din data de 27.09.2024, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul 3306/103/2021. În baza art. 275 alin 2 procedură penală obligă fiecare apelant la plata sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunțată, azi, 20.06.2025, prin punerea soluției la dispoziția părților și a procurorului prin mijlocirea grefei instanței”, conform Curții de Apel Bacău.
Cele două persoane fizice și firma au fost trimise în judecată de procurorii DNA. Prin actul de inculpare de la sfârșitul anului 2021 se arăta că faptele avuseseră loc cu mai bine de un cincinal înainte. „În perioada februarie 2014 – octombrie 2015, în contextul implementării proiectului „Construire fermă piscicolă în localitatea Buhuși, jud. Bacău”, administratorul SC Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi S.R.L. ar fi depus la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale mai multe documente false și inexacte (facturi fiscale, declarații de performanță, etc.) din care rezulta că lucrările ar fi fost executate de societatea celuilalt om de afaceri”, conform DNA.
Cercetările efectuate de anchetatori au condus la concluzia că lucrările ar fi fost realizate preponderent în regie proprie de beneficiarul fondurilor europene (amănunte aici și aici).
(G. S.)



