NEAMŢ: Fetiţă de doi ani cu coloana fracturată

ambulanta 02Vinerea Mare a fost o zi neagră pentru o familie din Târpești. Serviciul de Ambulanță Neamț a fost solicitat, pe 10 aprilie, în zona Târgu Neamț, la Târpești, de către mama unei fetițe de 2 ani. Se pare că fetița a intrat în convulsii febrile în timp ce stătea pe toaletă. Convulsiile febrile sunt situații destul de obişnuite pentru echipajele de pe ambulanță. Acestea apar atunci când febra unui copil este foarte mare, peste 39 de grade, antitermicele nu-și mai fac efectul, iar febra este în continuă creștere.

„Copiii au o predispoziție mai mare de a face convulsii între 6 luni și 5 ani, pentru că atunci creierul lor este mai excitabil, mai susceptibil la convulsii. I se administrează tratament anticonvulsivant, Diazepam sau Desitin intrarectal sau intravenos plus tratament antitermic, cu acetaminofen sau ibuprofen. Se fac împachetări sau dușuri hipotermizante în caz de febră mare, care nu cedeaza la antitermicele uzuale. Cam 20% dintre copiii cu convulsii febrile provin din familii cu istoric pozitiv pentru acest diagnostic”, spun cadrele medicale.

Problema în acest caz a apărut din cauza faptului că fetița stătea în baie, la toaletă, și a căzut pe gresie în timpul convulsiilor. Echipajul solicitat, odată ajuns la fața locului, a realizat că situația este destul de gravă, deoarece fetița și-a fracturat coloana, diagnosticul pus fiind de fractură de coloană cervicală C1. Fetița de 2 ani a fost transportată de urgență la Iași pentru că gravitatea situației depășea competențele Spitalului Județean de Urgență Neamț. (Oana IOSUB-TOMA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...