NEAMŢ: FC Ceahlăul, fotografii şi autografe pentru liceeni

Ze Maria
Ze Maria

Pentru o mai bună promovare a clubului şi din dorinţa de a atrage cât mai mulţi tineri în tribune la partidele echipei FC Ceahlăul, clubul pietrean organizează, săptămâna aceasta, mai multe acţiuni. Astfel, miercuri, 1 aprilie, antrenorul Ze Maria şi câţiva jucători, împreună cu Radu Birlică, director de marketing, însoţiţi de Gelu Crăcană, ofiţerul de presă al clubului, se vor deplasa la Colegiul Tehnic Forestier Piatra Neamt, unde se vor întâlni, de la ora 12:00, cu elevi şi profesori ai acestei unităţi de învăţământ. O actiune similara va avea loc joi, 2 aprilie, tot de la ora 12:00, la Colegiul de Transporturi Auto.

„Vrem sa facem o tradiţie din a organiza astfel de activităţi. Începem cu liceele Forestier şi Auto, pentru că ne sunt aproape, dar vom merge în toate liceele şi şcolile din oraş”, a declarat Radu Birlică, directorul de marketing al FC Ceahlăului.

Antrenorul şi oficialii Ceahlăului vor discuta cu tinerii şi vor împărţi fotografii și autografe. Totodata, în fiecare din cele două licee vor fi distribuite gratuit bilete la partida FC Ceahlăul – Viitorul Constanţa, care se va disputa duminică, 5 aprilie, de la ora 18:00, pe Stadionul Municipal din Piatra Neamţ. (Mihai STOIAN)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...