NEAMŢ: Elevii din Bălțătești – un altfel de mesaj, de Paște

baltatesti scoala altfel 2015În cadrul proiectului ”Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, elevii Școlii Gimnaziale din Bălțătești au învățat, prin intermediul unei activități, care a avut loc, marţi, 7 aprilie, ce înseamnă unitatea, caritatea și atașamentul față de cei care au nevoie de sprijin. Astfel, sub îndrumarea prof. Daniela Ivan, directoarea școlii, și cu implicarea învățătorilor și diriginților, elevii au învățat că sensul sărbătorilor pascale se regăsește cel mai bine sub deviza „Din suflet pentru suflet/Dăruiește și fii mai bun!”

„Activitățile specifice acestui eveniment de voluntariat au făcut ca elevii să nu fie simpli spectatori, ci agenți ai unor acțiuni în care se raportează la nevoile socialului și ale proiectului personal de viață. Activitățile au avut ca obiectiv ajutorul social pentru o familie din comuna Bălțătești care se confruntă cu probleme grave de sănătate. Ne bucurăm că inițiativa a fost salutată cu mult interes de toți participanții”, a precizat prof. Petronica Ivan.

Elevii clasei a VIII-a au fost responsabili cu afișul acțiunii, distribuind programul activității elevilor din școală, cadrelor didactice și invitaților. Elevii claselor V-VII au prezentat un spectacol de caritate. Elevii de la clasa a II-a, coordonați de doamna prof. Elena-Alina Gheorghiu-Roban, au realizat o expoziție cu vânzare – ”Felicitări de Paște”- și tot ei au fost cei care au încântat publicul cu scenete, cântece de primăvară, dramatizări, poezii religioase, colinde de Paște. (M. TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...