UPDATE NEAMŢ: Elena U., „ricompensată” cu un control judiciar

politia romanUPDATE: Judecătorii de la Roman au decis, în după-amiaza de 5 martie, că „ricompensa” cerută de Elena Ursu şi de soţul ei Preda Trandafir (care s-a „măritat” Ursu, dar nu şi-a schimbat nici acum buletinul) este şantaj în toată regula. Nu i-au arestat, însă, pe cei doi pe motiv că au copii minori în întreţinere, dar le-au dat control judiciar pentru 60 de zile, timp în care trebuie să respecte dea cu subsemnatul la poliţie şi să respecte o sumedenie de obligaţii. N-ar fi rău să se uite bine şi când traversează. Dar nu după maşinile scumpe, ca să se dea pe urmă „loviţi”.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Marţi, 3 martie, un apel la 112 făcut de un oarecare Preda U., romaşcan respectabil, cu antecedente penale şi „măritat” tocmai ca să-şi schimbe numele şi să i se piardă urma, anunţa că nevasta personală – şi ea o doamnă respectabilă – a fost cât pe ce să sfârşească sub roţile unei maşini. Cum o situaţie de urgenţă, trebuie rezolvată imediat, poliţiştii s-au mobilizat, l-au adus pe individ la sediu, în echipă cu consoarta „vătămată”, şi s-au apucat de luat declaraţii. Surpriză! „Urgenţa” fusese duminică şi, vreme de 48 de ore, probabil că femeia care era „cât pe ce”, a stat să-şi studieze eventualele leziuni ce nu mai apăreau. Dar ştia pe de rost marca şi numărul maşinii care „era s-o calce”. Aprofundând problema, poliţiştii au dat şi de proprietarul autoturismului Q7, un om care are un chioşc de telefoane mobile, de la care au aflat că a fost sunat continuu şi „avertizat” că dacă nu cotizează cu 800 de lei, va rămâne fără permis.

dragos balau
Comisarul şef Dragoş BĂLĂU

„În ziua de 4 martie, am organizat flagrantul la magazinul conducătorului auto, unde s-au prezentat cei doi soţi să încaseze banii”, a declarat comisarul şef Dragoş Bălău, şeful Poliţiei Roman.

Doamna a luat 400 de lei de la şoferul care era s-o „nenorocească” şi pe urmă a început să-l ameninţe că nu va mai pupa el permis nici într-o sută de ani. Era supărată că i-a înjumătăţit suma şi nu-i serios, cum ar trebui să fie „românii”, ea fiind înfoiată în multe fuste, dar cu onoarea la purtător. Între timp au apărut poliţiştii, debarcaţi din două maşini, şi i-au „umflat” pe ambii soţi, moment în care femeia s-a apucat de ţipat că ea n-a şantajat pe nimeni, ci doar a cerut o „ricompensă”. Înainte de a le expira ordonanţa de reţinere, Preda şi Elena U. vor fi duşi în faţa instanţei cu propunere de arestare. Judecătorii vor decide dacă era „ricompensă” sau şantaj. (C. MIRCEA)

N.B. Pentru că Poliţia Română stă extraordinar din punct de vedere logistic, iar Poliţia Roman este nu doar în criză de personal, ci şi de maşini, la flagrant a fost folosită maşina personală a comisarului şef Dragoş Bălău. Patria îi va fi recunoscătoare, nu avem îndoieli!

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...